Acum li s-a făcut frică pentru prima oară

Acum li s-a făcut frică pentru prima oară
Publicat: 19/11/2014, 19:34

Cu o propunere venită în campanie, din partea lui Klaus Iohannis, și acceptată de Victor Ponta în prima zi după alegeri, deputații și senatorii s-au văzut obligați să-și execute colegii. Șase capete au picat în doar două zile de activitate parlamentară, plus o lege a amnistiei și grațierii respinsă, după aproape doi ani.

Ce s-a putut vedea marți și miercuri în Parlament poate fi catalogat drept istoric. Niciodată nu s-au mai ridicat imunitățile a trei deputați, doi senatori, plus o demisie forțată ca urmare a unei sentințe definitive de incompatibilitate. Fețe lungi pe coridoare, zvonuri că anumiți parlamentari ar urma să fie salvați, presupuse presiuni din partea celor vizați pentru a nu fie dați pe mâna justiției. Miros puternic de teamă.

„Trebuie să satisfacem pofta de sânge a presei, trebuie ca urmașii vampirilor să fie satisfăcuți și astfel, poate vom spăla imaginea politicienilor. Ieri am sacrificat un miel, astăzi sacrificăm doi elefanți”, a tunat miercuri un senator PSD. Vinovații, în opinia lui, sunt evidenți: jurnaliștii, cunoscuți și ca urmașii vampirilor, și strada. Și cum prezența la vot a fost una covârșitoare, poftim și sacrificații.

Există un adevăr la mijloc. Eroii acestor alegeri nu sunt cei de la PNL și PDL, în frunte cu Klaus Iohannis. Marii eroi sunt cei care au ieșit la vot, cei care au așteptat ore în șir, în frig și în ploaie, pentru a putea vota. Eroii sunt miile de tineri care au ieșit în stradă pentru a-și apăra drepturile, pentru a apăra democrația. Iar rezultatele nu au constat în alegerea unui președinte, ci în dezmeticirea unei generații și în realizarea adevăratei puteri a cetățeanului. 11,7 milioane de oameni, aproape 400.000 de români din diaspora, plus câteva mii de tineri ieșiți în stradă – acestea sunt rezultatele care contează.

Faptul că a existat un număr extraordinar de mare de votanți, mai ales în rândul tinerilor, și faptul că au avut curaj să iasă în stradă și să-și strige drepturile, i-a făcut pe politicieni să tremure de frică. Și cu fiorii băgați până-n măduva oaselor, mai ales cu niște alegeri parlamentare pe vine, în 2016, au încercat să-și spele păcatele.

A fost aproape inutil ca cei șase parlamentari vizați să încerce să se apere și să le ceară colegilor să facă scut în jurul lor. În ciuda discursurilor, pe alocuri potențial-înduioșătoare, votul final a tăiat în carne vie. Toate cererile DNA aflate până în momentul de față în Parlament au fost aprobate.

Cetățenii trebuie să înțeleagă un lucru. A-ți spune dorința, a-ți cere drepturile, fie prin vot masiv, fie prin puterea manifestațiilor în stradă a devenit, din păcate, ultima soluție pentru ca lucrurile să meargă așa cum ar trebui într-o țară normală. Clasa politică, deși în mare parte aleasă de popor, a dovedit în nenumărate rânduri că interesele personale, grupurile relaționale sunt mai presus decât voința celor care i-au ales.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Salariul minim se va calcula diferit! Directiva care explică noua formulă: Pot include 60% din...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
ITP de două ori pe an. S-a schimbat legea în România pentru aceste vehicule
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Declarația șocantă a tinerei care și-a văzut tatăl ucis în sectorul 6 din Capitală pentru...
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi...
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
×